Comédia ţiganilor (Curtea veche)

„Ziua miroase mai bine pe Pământ.

Această carte nu e făcută să epateze. Nu se vrea exhaustivă, nu e o monografie și cu atât mai puțin un studiu antropologic. Nu polemizează pe o temă etern la modă (ţiganii şi formele lor de expresie artistică), nici nu vine să „umple un gol“, exceptând faptul că nu se cunosc alte scrieri dedicate Tarafului de Haïdouks adunate într‑un volum, dar vede îndeajuns încât să lege lucrurile între ele. În consecinţă, simte.

Această carte împrumută într‑o măsură decentă din spiritul celor despre care vorbeşte. Cu bune şi mai puţin înţelese. De aceea ar putea fi inegală ca ritm şi incompletă ca informaţie. Aceşti oameni au văzut multe şi au fost văzuți de mulți. Mulţi veniţi, prea puţini chemaţi, însă. Asta i‑a făcut zgârciţi la vorbă. Mai degrabă dispuşi să te instige în a le completa tu spusele, decât să ducă până la capăt ceea ce ei au aflat.

Altfel, cui folosește cartea de față? Fără îndoială celor care‑i cunosc, dar nu i‑au văzut în acest fel. Da, e o poză în mişcare, văzută de aproape. Uneori atât de aproape, că nu ți‑ai putea da seama dacă nu cumva e acelaşi personaj în mai multe ipostaze.

Am vorbit doar cu cei pe care i‑am cunoscut. Pe ceilalţi, adică pe Marin P. Manole (acordeon), pe Ion Tănase (ţambal) şi pe Viorel Vlad (bas) îi pomenesc acum şi spun despre ei că sunt oameni buni, la fel de buni şi plini de talent ca toți ceilalți. Doar că n‑am reuşit să ajung la ei. Să mă ierte pentru asta.

Nu mi‑am făcut niciun fel de iluzie că dialogurile din acest volum ar avea vreo valoare documentară. Mi s‑a părut, deşi niciunul dintre ei nu şi‑a revendicat un astfel de statut, că fiecare voce e un mic oracol a ceea ce se întâmplă în prezent, când prezentul se arată așa de incert. Şi cum aș putea să nu le mulţumesc pentru asta?

Prin urmare, cartea de faţă ar putea fi acuzată de orice, mai puţin de impostură. Căci, aşa cum spunea unul dintre muzicanţi după o călătorie de douăzeci de ore cu avionul, ziua miroase mai bine pe Pământ.

Iar când ei au aterizat, întâmplarea a făcut ca eu să fiu acolo.”

– PAUL ȚANICUI